(P) Centrul de limba engleza Flying Colours continua cursurile Online si face cursuri gratuite cu copiii cadrelor medicale aflate la datorie in aceasta perioada

Perioada prin care trecem acum este, pe langa noul si imprevizibilul ei, fara dubiu, si o oportunitate de invatare. Intrebarea este daca o vedem astfel sau nu. Fie ca ne uitam cu mai mare atentie la ce conteaza cu adevarat pentru noi, pe plan personal, familial, profesional sau ca ajungem sa realizam cat de putin timp petreceam cu cei dragi, tot invatare se cheama. Castigatori vor iesi, fara indoiala, cei care se adapteaza „noului”.

Cu experienta solida de peste 10 ani pe piata educationala, misiunea noastra este definita de tot ceea ce inseamna limba engleza – pregatire prin cursuri de limba engleza pentru copii, adolescenti si adulti pentru orice nivel (incepator – mediu – avansat), cursuri de pregatire pentru examenele Cambridge, IELTS, TOEFL si cursuri de engleza pentru zona de business/corporate. 

In contextul actual invatarea nu se poate opri, ba dimpotrivaAstfel, am decis sa ramanem alaturi de cursantii nostri cu acelasi entuziasm, profesionalism si aceeasi caldura si in mediul online. Intreaga echipa de la Centrul de limba engleza Flying Colours s-a mobilizat pentru ca incepand de Luni, 23 martie, sa aiba implementat modulul de continuare a cursurilor de engleza in Online, urmand acelasi program, aceleasi manuale, mentinand aceleasi obiective si standarde de calitate, ca si in cazul cursurilor desfasurate in clasa.

Credem ca doar impreuna si prin comunicare online constanta vom reusi sa trecem cu bine de aceasta perioada. Vrem sa ne aducem contributia la depasirea acestor momente, prin expertiza pe care o avem.

De aceea ii invitam pe copiii cadrelor medicale care sunt la datorie in spitale sa participe in mod gratuit la cursurile de limba engleza online organizate de noi (inscrierile se pot face aici).

De ce am hotarat sa Sustinem Cursurile de Engleza Online?

  • In acest context in care singura certitudine este…incertitudinea, psihologii ne recomanda sa ne pastram mintea cat mai mult ancorata in prezent si in ceea ce este in controlul nostru. Continuarea cursurilor de limba engleza, de data aceasta Online, ne ajuta sa ne distragem atentia de la anxietatea care ne poate cuprinde.
  • Pastrarea rutinelor cat mai mult posibil, mai ales in cazul copiilor, pentru ca asta ne ofera predictibilitate, ne spun psihologii. Iar tocmai lipsa ei ne poate destabiliza in aceasta perioada. Daca nu le dam ceva cu sens de facut copiilor, ei isi vor umple timpul si mintea oricum cu alte activitati si informatii. Cat de utile pentru ei…depinde de fiecare. In ceea ce ne priveste programul cursurilor de engleza ramane cel obisnuit, ca si in cazul celor sustinute in clasa.
  • Cursurile online sunt viitorul, deci este contextul in care ne putem adapta modului in care va arata lumea de maine. Cursantii cu care am testat platformele si mediul online saptamana trecuta au avut o experienta excelenta, in mare parte, motiv pentru care au si cerut continuarea cursurilor online.

Cum se Desfasoara Cursurile de Engleza Online?

Cursantii folosesc tableta, laptopul sau calculatorul pentru a descarca aplicatia  Zoom.  Ei primesc datele de acces la cursul online, pe care il pot accesa via adresei web trimise de Flying Colours.

Platforma online Zoom include optiuni multiple utile in sustinerea cursurilor online si invatarea online: partajarea documentelor, whiteboarding (un fel de foaie alba pe care cursantii pot nota in acelasi timp), background virtual (afisare imagini, videoclipuri), chat online prin care se pot trimite mesaje intregului grup, inregistrarea cursului sustinut online pe calculator, feedback nonverbal (cursantii apasa iconita cu semnul OK, daca sunt de acord).

Parintii pot sta, la inceput, alaturi de copii, pana cand ei se obisnuiesc cu noul mod de lucru. Insa, noi deja i-am obisnuit la clasa cu tehnologii de ultima ora precum smartboard, resurse online interactive si casti VR, astfel ca trecerea  la platfoma online a fost mai lina decat credeam.

Grupele de cursanti vor fi tot de maxim 8-10 persoane, suficient de putini incat sa fie timp pentru toti, suficient de multi incat sa cream cursuri interactive online.

Esti si tu printre cei care vad in aceasta perioada un moment tocmai bun sa te apuci de engleza, pentru care nu ai avut timp pana acum? Iti oferim cu drag mai multe informatii despre cursurile noastre online la telefonul 0726FLYING  / 0726359464 sau afla mai multe despre Flying Colours  – urmarind: 

Website: https://www.flyingcolours.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/flyingcoloursromania/

Instagram: https://www.instagram.com/flyingcolours_romania/