Interviu cu un antreprenor : Ela Iliesi, Rezistenta Online

Ela Iliesi este co-fondator si trainer Rezistenta Online, academie de cursuri de Marketing Online, autoarea cartii “Cum sa faci o afacere online”, o carte care prezinta intr-un mod usor de inteles pasii de construire si promovare ale unui business pe internet, si initiator si manager proiect DizabilLove.ro, un site gratuit de intalniri dedicat persoanelor cu dizabilitati, a carui misiune este de a acorda persoanelor ce traiesc cu diferite afectiuni o modalitate usoara de a socializa. De asemenea, Ela ofera servicii de consultanta pentru start-up-uri si consultanta business, celor cu afaceri deja consolidate.

Ela Iliesi este antreprenor. Un statut despre care auzim foarte des in ultima vreme si la care aspira multi. Antreprenorul este o persoana care se ocupa de initierea si dezvoltarea unei afaceri. Citim adesea in reviste de business, online sau tiparite, despre povestile de succes ale tinerilor antreprenori romani, dar  noi ne doream sa propunem un exemplu pentru cei care isi doresc o afacere proprie si nu detin o suma de bani consistenta pentru a o demara.

Ela Iliesi este un antreprenor care si-a pus in practica ideile doar cu instrumente precum: know-how, viziune, motivatie, optimism, pasiune, perseverenta.

Am fost curiosi sa aflam mai multe despre academia de cursuri de Marketing Online, Rezistenta Online.

Bizz Wizz: Cand ai descoperit Marketingul Online si ce te-a determinat sa iti continui cariera in acest domeniu?

Ela: Prima oara cand am aflat de SEO si am inceput sa aprofundez marketingul online eram pe un site de joburi in cautarea unui alt loc de munca dupa cel de receptioner. Eram inca la facultate si cautam joburi din categoria Internet, cu mod de lucru part-time, si imi tot apareau anunturi de SEO – pe care le-am ignorat initial nestiind ce inseamna. Dar, cand l-am citit pe unul din ele si am vazut la descrierea jobului lucruri ca “analizat site-uri” si “scriere de articole online” am simtit ca ar putea fi ceva pentru mine. Erau mai multe activitati care imi placeau, reunite intr-un job, iar sa gasesc un loc de munca unde as fi putut sa fac zilnic lucruri care imi plac era tot ce imi doream. Cred ca asta m-a si ajutat sa imi continui cariera in domeniu.

Bizz Wizz: Ce te-a determinat sa pui bazele unei firme de cursuri de Marketing Online?  

Ela: Dupa ce am castigat suficienta experienta si siguranta in metodele de promovare pe care le aveam, am devenit consultant. Consultanta 1 la 1 se continua de obicei cu o consultanta de grup (clientul venind de multe ori si cu un prieten care urma sa il ajute in activitate) si asa mi-a venit ideea urmatorului pas – cursurile de grup. Impreuna cu Alexandru Simion am infiintat firma Rezistenta Online si am construit site-ul www.cursuri-seo.ro

Pentru mine, un impuls puternic pentru antreprenoriat a venit din faptul ca, desi imi placea ce faceam, nu imi placea sa fiu angajata, sa lucrez la programul 9-18. In loc sa tot incerc sa gasesc jobul perfect, m-am hotarat sa creez jobul potrivit pentru mine. Si asa a aparut firma de cursuri de marketing online, Rezistenta Online.

Bizz Wizz: Cat ai investit initial in demararea acestui proiect?

Ela: A fost o afacere inceputa fara bani. Sunt chiar un mare sustinator al afacerilor pe care le incepi cu ce ai. Cred ca pentru a reusi ca antreprenor trebuie sa iti creezi o gandire “producatoare”,  focusata pe cum sa produci resursele de care ai nevoie, pe cum sa iti creezi oportunitati si sa te eliberezi de gandirea “consumatoare”,  de tipul “trebuie sa ai nu stiu ce ca sa poti sa faci asta”.

M-am gandit la persoanele la care as putea apela pentru ceea ce imi lipsea. Astfel am gasit un sediu, am testat ideea si am asteptat primele inscrieri la curs, care nu au intarziat sa apara dupa ce am inceput promovarea lui. Asa am demarat afacerea care acum s-a dezvoltat in cea mai mare firma de cursuri de marketing online din Romania.

Bizz Wizz: Cum a fost trecerea de la consultant SEO la trainer SEO?  

Ela: La orice job pe care il avusesem ca specialist SEO sau Marketer online mi se ceruse sa instruiesc programatorii, copywriterii si alte persoane care din echipa in privinta misterioaselor metode de promovare online si asa am descoperit ca imi place sa ii invat pe altii ceea ce stiu, ca imi este usor si ca aduc un plus de valoare. Trecerea a venit natural. Mi-am dat seama ca imi place sa predau SEO chiar mai mult decat sa fac SEO.

Bizz Wizz: Care au fost obstacolele de care te-ai lovit cu acest business?

Ela: Obstacolele au tinut mai mult de limitarile mele, dar pe masura ce invat mai mult si apelez la specialisti din alte domenii pentru a ma dezvolta orice problema incepe sa se rezolve.

Bizz Wizz: Cu ce se diferentiaza Rezistenta Online de alte firme de cursuri care in ultimii ani au inceput sa isi faca aparitia?

Ela: Mi-am dorit de la bun inceput sa sustinem cursurile pe care ne-am dorit sa le fi putut urma. Asta insemna mai putina teorie si mai multa practica, exemple din experienta proprie si un pret accesibil. Cel mai mare avantaj al nostru cred ca este, in continuare, raportul calitate/pret.

Dupa el, vine un alt factor diferentiator important: diversitatea. Oferim o gama completa de cursuri de marketing online, de la cele de baza, pana la cele avansate, care ii invata pe cursanti, intr-un timp scurt, ceea ce pe cont propriu ar fi invatat in cativa ani. Pachetul complet de cursuri are acum pretul de 2350 de lei, pentru 56 de ore de curs si contine cursurile de Marketing online, SEO, Social Media, AdWords, Analytics, E-commerce SEO, Email Marketing si Optimizarea ratei de conversie.

Cursurile se pot urma si separat, iar cu fiecare curs urmat pretul urmatoarelor cursuri scade – program de fidelitate care ii face pe multi dintre cursanti sa revina de fiecare data cand introducem un curs nou.

Bizz Wizz: In prezent, avem acces prin intermediul Internetului la o multitudine de informatii despre orice domeniu. Care sunt motivele pentru care cei interesati de Marketing Online ar trebui sa vina la un curs si nu doar sa se informeze online?

Ela: Este o intrebare foarte buna. Probabil Alexandru ar spune ceva despre timpul economisit si despre parerile aruncate pe forumuri care fac mai mult rau decat bine si as fi de acord si cu el, dar motivul principal pentru care cred eu ca oamenii trebuie sa se inscrie la cursuri si la sedinte de consultanta este procesul. Si-am sa explic imediat la ce ma refer.

Foarte multi oameni cu afaceri isi doresc mai multe vanzari, multi oameni nemultumiti de serviciu isi doresc sa se pregateasca pentru un job nou, alte persoane isi doresc sa invete limbi straine si altele sa cante la un instrument. De ce nu fac asta daca toate informatiile sunt deja pe internet?

Unii ar spune ca nu au timp, dar eu cred ca nu acesta este motivul. Pana la urma, si cei care reusesc sa realizeze aceste lucruri au tot 24 de ore intr-o zi. Este vorba, in schimb, despre a gasi modalitatea prin care poti indeplini un lucru, despre eliminarea rapida a oricarui blocaj ce apare in procesul de invatare (punand intrebari si primind raspunsuri pe loc) si despre indrumarea in pasii pe care ii ai de facut cap-coada pentru a-ti atinge tinta. Un proces bine structurat si rapid. Un fast lane.

La sfarsitul cursurilor participantii au deja toate informatiile necesare pentru a obtine mai multi vizitatori si clienti.

Internetul este un mediu extraordinar si eu as fi prima sa o spuna oricand, dar pentru a invata ceva, chiar si atunci cand esti un bun autodidact, cursurile, consultanta, un mentor pot face o mare diferenta.

Bizz Wizz: Cum i-a ajutat pe cursanti cunostintele dobandite in urma participarii la cursuri? Ai primit feedbackuri in acest sens?

Ela: Da si este o parte foarte frumoasa a acestei activitati – sa vezi cum ii ajuta cunostintele nou dobandite pe cursanti. De la un simplu “ahaaaaa, deci asa se face!”, auzit atunci cand cineva invata cum sa utilizeze corect o unealta, pana la multumiri pentru ca au obtinut job-ul dorit sau ca au primit increderea si inspiratia necesara pentru a-si incepe o afacere, toate feedback-urile pe care le primim ma bucura enorm.

Bizz Wizz: Interesul oamenilor pentru astfel de cursuri a crescut sau a scazut in 2014?

Ela: Interesul a crescut in 2014. Faptul ca acum suntem mai multe firme pe piata s-a dovedit un lucru bun. Cu totii formam piata, o ajutam sa inteleaga ca este nevoie de astfel de cursuri.

Bizz Wizz: Ce greseli ai facut pana acum si ce ai invatat din ele?

Ela: Greselile pe care le-am facut tin de amanarea unor lucruri. Singurul moment pe care il avem cu adevarat pentru a face orice este acum. Chiar daca putem face doar un pas mic in directia pe care o vrem. Pasul acela trebuie facut azi.

Bizz Wizz: Daca ar fi sa o iei de la capat, ce ai face diferit?

Ela: As incerca sa invat mai repede tot ce am avut de invatat in acesti ani.

Bizz Wizz: Cum este viata de antreprenor?

Ela: Desi nu este un lucru usor, sa fii antreprenor este un lucru minunat: iti poti schimba lumea ta si pe a celorlalti, poti obtine libertatea financiara pe care ti-o doresti, poti sa iti alegi oamenii care iti formeaza echipa, locul de unde vrei sa iti desfasori activitatea, modul si programul de lucru.

Principala diferenta este ca faci in majoritatea timpului ceea ce iti doresti sa faci.

Bizz Wizz: Ce ai invatat la nivel personal din experienta Rezistenta Online ?

Ela: Din experienta Rezistenta Online am invatat beneficiile unei echipe. La inceput, incercam sa fac totul singura, dar a trebuit sa invat sa deleg pentru a-mi face bine si mie, si altora.

Bizz Wizz: Ce planuri ai cu Rezistenta Online pe termen scurt si lung?

Ela: Pe termen scurt, mi-am propus sa devenim cunoscuti ca firma de cursuri pentru excelenta in marketing modern, iar pe termen mediu-lung sa avem o dezvoltare internationala, care sa ne permita sa instruim si sa inspiram cat mai multe persoane.

Bizz Wizz: Iti multumim pentru timpul acordat si iti dorim mult succes in proiectele tale. 

Ela: Multumesc!