De ce a crescut Euro?

De ce a crescut Euro?

Marti, 6 mai, euro a depasit pragul de 5 lei pentru prima data in istorie. Leul s-a depreciat in ciuda interventiilor BNR, care a incercat sa stabilizeze cursul dupa socul provocat de rezultatul primului tur al alegerilor prezidentiale.

Ministrul interimar al Finantelor, Tanczos Barna, a declarat miercuri ca „este posibila o aterizare hard a economiei” si ca „o aterizare „very hard” incepe daca incertitudinea politica continua”, potrivit News.

„Exista o presiune asupra cursului. Este o presiune confirmata si de Banca Nationala, dar profesionalismul, rezervele si experienta BNR garanteaza o gestionare corecta a situatiei. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt sub control”, a mai spus Barna.

Cei mai multi economisti si analisti vad acum euro peste 5 lei. Multi estimeaza ca se va stabiliza in jur de 5,1 lei, in timp ce JPMorgan, cea mai mare banca din SUA, anticipeaza o devalorizare mai accentuata.