O atitudinea negativa din partea unui singur angajat poate avea un impact nefavorabil asupra intregii echipe a unei companii. Poate afecta moralul celor din jur si poate influenta calitatea produselor sau a serviciilor prestate. Este important sa stii care sunt obiceiurile neproductive ale angajatilor la locul de munca, pentru a le putea combate si corecta.
Cateva exemple de obiceiuri neproductive la locul de munca
- Intarzierile. Cu totii avem uneori zile care incep prost. Daca autobuzul nu a venit la timp sau un membru al familiei este bolnav vei intarzia cu siguranta la slujba. Problema apare atunci cand un nangajat cauta in mod deliberat un motiv pentru a intarzia. Acest obicei iresponsabil poate duce la raspandirea unei atitudini de indiferenta in cadrul intregii echipe.
- Pauzele de masa prea lungi. Intr-un mod similar cu obiceul de a intarzia, cel al pauzelor de masa prea lungi este la fel de neproductiv. In momentul in care un angajat se afla in pauza in timp ce toti ceilalti muncesc, poate aparea o atmosfera tensionata, insotita de sentimentul ca persoana respectiva ar fi oarecum privilegiata. La inceput, acest obicei nu pare a fi o problema grava, dar in timp el poate da nastere unor resentimente ce pot afecta moralul echipei.
- Omul bun la toate. In lumea marketingului, a jurnalismului sau a copywrting-ului apare deseori aceasta problema, a prezentei „omului bun la toate” – o singura persoana care se amesteca in mod constant in treburile altora sub pretextul ca ar putea face lucrurile mai bine decat toti ceilalti. Aceasta este o atitudine foarte neproductiva si poate da nastere unei lipse de incredere si loialitate din partea angajatilor.
- Glumele proaste. Aceasta problema este de multe ori subestimata, insa prea multe glume proaste la locul de munca, care fac oamenii sa se simta inconfortabil, pot genera o atmosfera toxica si de multe ori chiar ofensiva. Daca ocupi o pozitie de conducere trebuie sa iei apararea angajatilor care considera ca locul de munca nu este potrivit pentru sarcasm sau glume grosolane.
- Temperamentul exploziv. Un temperament vulcanic este intotdeauna toxic si neproductiv la locul de munca, deoarece are un impact imediat si puternic asupra intregii echipe. Un angajat cu un temperament vulcanic este ca o bomba cu ceas gata sa explodeze.