Telekom Romania ofera 1 TB spatiu noilor clienti de business

Telekom Romania ofera 1 TB spatiu noilor clienti de business

Telekom Romania, in parteneriat cu Microsoft Romania, va lansa o oferta fara costuri suplimentare pentru noii clienti de business care se aboneaza la servicii de internet fix.

In premiera pe piata de business din Romania, toate ofertele din portofoliul operatorului de telecomunicatii Telekom Romania, care cuprind servicii de internet fix, vor include si serviciul OneDrive for Business de la Microsoft, fara costuri suplimentare. Noii clienti de business vor beneficia de spatiu de stocare in cloud de 1 TB, suficient pentru a acoperi nevoile de stocare de date ale unei companii.

Pachetul asigura, de asemenea, cel mai inalt nivel de securitate si confidentialitate a datelor, in conformitate cu prevederile standardului de calitate ISO 27018 (care se refera in mod particular la securitatea si confidentialitatea datelor in cloud), clientii avand acces permanent la informatiile si documentele propriei companii, in conditii de siguranta, oriunde s-ar afla si in orice moment, pe orice dispozitiv si sistem de operare.

„In viziunea Microsoft, companiile se confrunta cu tot mai multe provocari in ceea ce priveste dinamica pietei, iar flexibilitatea si puterea de a se adapta rapid sunt elemente cheie. Productivitatea ramane motorul oricarei afaceri de succes. Solutiile cloud raspund acestor provocari actuale si ne bucuram ca am gasit in Telekom un partener puternic, care impartaseste angajamentul Microsoft de a oferi companiilor de toate dimensiunile solutii moderne, de viitor”, declara Michal Golebiewski, Director Marketing & Operatiuni, Microsoft Romania.

Abonamentele Net Business de la Telekom Romania vor cuprinde si OneDrive for Business

Abonamentele Net Business de la Telekom Romania pentru clientii noi vor cuprinde, incepand cu 2 aprilie 2015, si serviciul OneDrive for Business, pe intreaga perioada contractuala, fara costuri suplimentare. Beneficiile OneDrive for Business vor fi disponibile noilor clienti in cadrul mai multor pachete din portofoliul Telekom Romania care includ servicii de internet fix, de la pachete integrate de servicii fix-mobil, cu tableta si smartphone incluse, la pachete IT Manager, cu internet inclus si echipamente IT disponibile in rate, sau pachete VoceNet, cu preturi speciale pentru serviciile de voce fixa, plus internet fix.

„Astazi, micile afaceri isi pot transfera intreaga activitate in mediul online, castigand astfel flexibilitate maxima si mobilitate, beneficiind totodata de o oferta completa de servicii de comunicatii, pentru toate nevoile de business. OneDrive pentru Business este un instrument foarte util companiilor, care adauga in portofoliul nostru de servicii IT&C solutii care ne ajuta sa construim o experienta de tipul One-Stop-Shop. In acelasi timp, noua oferta vine in completarea eforturilor noastre de a educa piata cu privire la siguranta si beneficiile uriase pe care le ofera solutiile de stocare in cloud in viata de zi cu zi a companiilor de orice dimensiune, care se reflecta in eficientizarea costurilor, cresterea flexibilitatii si a scalabilitatii”, afirma Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial Segment Business, Telekom Romania.

 

Sursa: www.telekom.ro